duminică, 8 martie 2015

Cobor într-un ochi căprui
cu fruntea sufletului încruntată
deși chipul e o fâșie de lumină
a plouat pe aici cu sunete și cuvinte
încât lumea-nconjurătoare 
e într-o mișcare spiralată
tăcerea cântă lin, 
dar respirația e chinuitoare.
mi-e gândul tot un sanctuar.

ascunsă printre striațiile unei 
frunze, unduire lină,
te aud ușor fluierând
trăiesc în ochiul tău căprui
aici, peste rănile anilor trec râuri de lapte
iar copacii înmuguresc în palme.
trăiesc liniștea 
și mă gândesc la pleoapa ce-ar putea
închide ochiul. 

miercuri, 25 februarie 2015

**

În minele din mine
culeg gânduri -mpăturite.
Lumina ce-mi fulgeră
pleoapele sufletului
pare ea însăși o ființă,
încât mă pierd în
nălucirile-i înstelate.
E ea, ființa, ori
reflexia unei alte existențe?
sau ea Devine?
Din propria realitate
se hrănește cu miraje.

Și cânt brusc,
în noaptea dintre lumi,
și cântecul meu străpunge cratere;
noapte și zi, soare și lună,
cu fragilitate, își asteaptă
sunetele de rezonanță.
lichiorul muzical al înaltului
își vrea aroma pământului..











vineri, 16 ianuarie 2015

*

E-o liniște atât de mare
de-ți lași corpul să cadă
nud în adâncimea sa..
atingi transparența apei
lași aerul să-ți sărute pleoapele
îți deschizi ochii
ca să curgă albastrul cerului
în tine
în zori devii o bulă de rouă
și-ți înfofolești sufletul
în inima firului de grație.
ești simplă în liniștea lui.
ai nevoie de țesutul platonic,
tocmai fiindcă trăiești în
dimensiunea lui îndepărtată
de real,
dar îți cuprinde încheieturile
mai adânc decât realitatea însăși.

și totuși,
e-o liniște atât de mare
că-n parantezele ei îți doarme pribeag trupul
și pulsiunile îi redau puritatea.

e-o liniște atât de mare,
parcă doare.



miercuri, 24 decembrie 2014

~ călătoare

Închide ochii și
strânge-ți pielea în jurul inimii,
Picăturile de apă, c-un sunet tropotitor, par
a găuri trupul, întocmai craterelor de pe Lună.
Simți că stai afară și te lași în vâltoarea ploii,
trupul ți-e gol,
dar apa devine
un înveliș din lapte.
Căldura ploii îți încălzește mădularele,
crezi că ai putea rămâne așa,
cu sâmburele pitit
în centrul miezului de piersică.



sâmbătă, 13 decembrie 2014

~

hold me, squeeze me, don't ever let me go.

miercuri, 10 decembrie 2014

*

 Era învăluit de ceață și nici măcar ochii-i ageri nu o puteau
disipa. Nu puteau să o taie, cum și-a tăiat Iona burta, să
acceadă la lumină. Ceața era ca un demiurg ce-i manipula
existența. Și îi părea cald în carapace, confortabil. Și-și
trăia zilele în ea, carapacea, cea mai tăcută confidentă.
Ieșirea din ea ar fi suferit durere... iar sensibilitatea se 
oprea în fața durerii. Îi întindeam mereu mâna, dar, cel
mai probabil, se disipa până să reușească să o perceapă..
Corporalul se transforma în praf stelar, iar obrajii săi
simțeau doar o adiere plăpândă. Lumina se încununa cu
tristețea, o tristețe tacită și crescândă. Era necesară o
moarte și o renaștere.

joi, 20 noiembrie 2014

“From my rotting body, flowers shall grow and I am in them and that is eternity.”
Edvard Munch

marți, 4 noiembrie 2014

*

Cioburile de jos sunt fețe ale decreptitdinii și oi fi doar
eu cea care încearcă să le adune și să scoată nectarul
din ele?
celpsidră, se scurg anii în poalele tale.
mi-e viața un caleidoscop.


Vreau un eucalipt în loc de inimă,
pe care să-l contemplu cu metalicul
albăstrui din pupila mărilor.
dă-mi o bucată din cerul ce-l ții în palme,
și lasă-mi ramurile să respire.

duminică, 2 noiembrie 2014

~

<< [...] vois comme je suis faible, un souffle; je ne suis 
rien que le regard qui te voit, que cette pensée incolore 
qui te pense. >>